E mai simplu!

Il ascultam mai des la meciurile de fotbal decat la evenimente de natura istorica. Dar ce facem concret cu imnul asta?

Pentru inceput taiem durata pentru ca e ingrozitor de lung. Oamenii vor sa vada 90 de minute de barbati transpirati care alearga dupa o minge; sa ii pui sa asculte in deschidere 4 minute de imn e tortura curata. Cand incepe muzica, ne ridicam in doua picioare, ducem mecanic mana la piept (desi am uitat de mult ce inseamna gestul asta), luam pozitia de "capul sus, privirea lunga si ambitioasa" fixam un punct in departare si mimam fragmentul de imn. Asta daca esti pe stadion. Daca stai acasa, te asezi confortabil in fotoliu, alaturi de gasca de prieteni, mana dreapta pe bere, mana stanga pe seminte, si iti dai cu presupusu' despre ce urmeaza sa se intample.

Nu militez pentru intonarea imnului cu regularitate si in intregime. Dar daca tot li s-a parut prea lung asta, ar fi trebuit totusi ales altul, nu modificat si alterat actualul.


In alta ordine de idei, am descoperit anul asta o piesa din folclor care imi place foarte mult. Am pus-o pe fb in urma cu cateva luni. O sa o postez din nou, astazi, si aici. E cea mai frumoasa declaratie de dragoste si de patriotism pe care am auzit-o vreodata si e recitata in cel mai frumos mod posibil de maestrul Dumitru Farcas. De fiecare data cand o ascult ma trec fiori.
Suna atat de... romanesc!

Va las cu cea mai potrivita melodie pentru o zi nationala a Romaniei.
La multi ani!

Am mai incercat de cateva ori sa scriu chestii pe fb, dar ma limiteaza spatiul de 500 de caractere. :)) Iar eu, cand ma enervez, imi trebuie mult mai mult de-atat. Asa ca ma intorc la vechea mea pagina de blog. Aici o sa scriu tot ceea ce nu are loc pe Fb! :)) In urma cu o ora... Ieri a luat mama smantana vrac. Azi am pus in ciorba. Ciorba amara. Gust smantana, smantana amara. Ii cer mamei bonul fiscal (smantana costa 5,8 lei), iau si smantana si ma duc la alimentara. Ii explic frumos problema lu' doamna Duduie, ea imi ia smantana, o pune pe cantar si imi da 5 lei. Ii atrag atentia ca bonul e in valoare de 5,8 lei. Ea imi spune arogant ca de atat i-am adus smantana inapoi. Am turbat instant. I-am smuls brutal smantana si bonul din mana (ca sa nu aiba timp sa le indeparteze) si am inceput sa urlu. In loc sa vorbeasca frumos, sa imi dea banii fara niciun comentariu airea si sa isi ceara de o mie de ori scuze (pentru ca trebuia!), doamna Duduie ma ia cu faze. I-am urlat ca nu e vorba de 80 de bani, ca mai mult ma vor costa telefoanele si drumurile la OPC, dar nu ma las pana nu ii inchid pentru produse stricate din care mananca si copiii (era o alimentara de profil - numai cu lactate). I-am cerut numele firmei (desi stiam ca este pe bon), dar ca sa imi intaresc intentiile. Pana sa realizez ce se intampla, eram cu telefonul in mana, pe strada, in fata magazinului, urland: "unde e trecut numele magazinului?!?!?!" A iesit dupa mine, a inceput sa isi ceara scuze, m-a chemat inapoi sa imi dea suma integrala. Cand am vazut ca a schimbat foaia, m-am intors din drum, i-am returnat smantana si bonul si mi-am luat banii. Cu siguranta are probleme cu produsele sau cu ceva din moment ce s-a panicat cu OPC-ul. Eu problema, intr-un fel sau altul, am rezolvat-o. Dar daca era o batranica in locul meu? Acum ma gandesc ca, cel putin pentru atitudinea ei, trebuia sa merg mai departe cu OPC-ul. Sau, as putea sa merg pe ideea "fiecare pentru el".